Școala de vară ASMR

Un eveniment de instruire a liderilor locali ai mișcării SM din România

Galerie foto

Școala de Vară ASMR 2017, care a avut loc în perioada 18-20 august la Mănăstirea Caraiman pentru cca.30 de lideri ai organizațiilor și grupurilor locale SM din România, a organizat sesiuni de tip non-formal educative și open space, incluzând pe agenda de eveniment următoarele subiecte:

  • Istoria mișcării SM din România
  • ASMR azi (organizare, instrumente, resurse)
  • ASMR maine (puncte slabe/identificarea de soluții, oportunități/inițierea unor direcții de dezvoltare)

Mulțumim Federației COPAC pentru susținere, care a participat la eveniment prin domnul Radu Gănescu, președinte al federației.

Rezultatele așteptate ale școlii sunt:

  • consolidarea comunității de lideri locali ai mișcării SM din România;
  • lideri locali mai informați și mai instruiți cu privire la principiile și instrumentele comune de acțiune în plan național;
  • adaptarea documentelor de organizare ale ASMR cu privire la noile cerințe ale comunității SM din România (modificări de statut, regulamente, documente de organizare diverse).

Rezultatele concrete obținute:

  • Crearea unui document de modernizare a ASMR prin modificarea statutului pentru clarificarea rolurilor pe care le au grupurile locale și asociațiile locale SM;
  • Inițierea grupului de lucru pentru elaborarea strategiei de comunicare ASMR;
  • Inițierea grupului de lucru pentru crearea formei finale a Codului Etic ASMR;
  • Întocmirea Agendei Pacientului 2018;
  • Inițierea unui proiect național de fundrasing comun.

Contextul evenimentului

Mișcarea SM din România are nevoie de mai multă informare, orientare și sprijin pentru grupurile și organizațiile de pacienți locale, inițiate și dezvoltate cu ajutorul SSMR și al ASMR în ultimii 20 de ani. Peste 90% dintre organizațiile și grupurile locale SM din trecut și din prezent sunt inițiate de SSMR și ASMR, cu un număr de 7 grupuri noi deschise în ultimii doi ani de activitate ai mișcării SM din România, care investește cea mai mare parte a resurselor în acest sens, în speranța că pacienții cu SM vor beneficia de servicii tot mai apropiate de ei.

Efortul de extindere al mișcării SM din România aduce însă și provocări noi, cum sunt:

  • nevoia de informare, orientare și instruire a noilor colegi înscriși în mișcarea SM;
  • remotivarea organizațiilor SM mai vechi pentru promovarea uni comunități SM naționale unite și solidare;
  • îmbogățirea instrumentelor de lucru comune, naționale, în activitățile locale;
  • adaptarea uniunii naționale SM coordonate de ASMR la noile cerințe ale comunității SM, confruntată în prezent cu forțe centrifuge, care pun în pericol unitatea acestei mișcări.

Pentru toate acestea ASMR organizează periodic un eveniment de informare, orientare, instruire, organizare internă și teambuilding intitulat Școala de Vară ASMR.

Galerie foto

Tag-uri ultimele știri