Afecțiuni psihiatrice în SM

Ce este psihiatria?

Psihiatria este o ramură a medicinei specializată în diagnosticarea, tratamentul și prevenirea afecțiunilor psihice. Tulburarile psihice reprezintă un grup distinct de afecțiuni ce sunt diagnosticate și tratate de către medicul psihiatru, însă cauzele acestora pot fi multiple.

Stabilirea diagnosticului.

În psihiatrie sunt utilizate interviul și observația, metode ce au ca scop obținerea unor date pe baza cărora medicul psihiatru poate stabili un diagnostic.

Interviul psihiatric se desfășoară sub forma unui dialog, a unei discuții deschise, libere și include două părti:
•    Datele anamnestice: sunt adresate o serie de întrebari pentru a afla antecedentele personale și familiale, date despre contextul familial și socio-profesional, identificarea principalelor acuze și evolutia acestora în timp;
•    Evaluarea stării psihice prezente.
 
Pe lângă această evaluare medicul psihiatru poate solicita efectuarea unor analize suplimentare sau consulturi de alta specialitate: teste de laborator (analize biochimice, hematologice, citologice etc.); examinări imagistice; examen psihologic - psihologii efectuează anumite baterii de teste (ex. Teste de inteligență, teste asupra structurii personalității, teste cognitive etc.); alte consulturi de specialitate, în funcție de caz.

Astfel, pentru stabilirea unui diagnostic, medicul specialist psihiatru utilizează atât datele din anamneza și examenul stării psihice cât și rezultatele analizelor și explorărilor.

Stabilirea planului de tratament

După ce a fost stabilit diagnosticul se poate concepe planul terapeutic, plan care întotdeauna este unul personalizat. Principala metodă de tratament a tulburărilor psihice o reprezintă terapia farmacologică (medicamentoasă) asociată cu consilierea și educația în ceea ce privește managementul simptomelor, autoîngrijirea, prevenția, administrarea medicației, stilul de viată.
De asemenea, în funcție de particularitatea fiecărui caz, se pot asocia: psihoterapia, alte tipuri de terapii, tratamentul afecțiunilor asociate.
În psihiatrie, tratamentul farmacologic este recomandat pentru perioade variate de timp, existând astfel situații în care acesta durează câteva zile sau săptămâni, dar și situații în care durata este de câteva luni, ani sau chiar pentru perioade nedefinite.

Tulburările psihice din cadrul sclerozei multiple (SM)

Anumite simptome psihice pot să apară uneori chiar la debutul SM, înaintea simptomelor neurologice, dar au adesea un caracter  fluctuant, sunt izolate și nespecifice. Astfel, la momentul respectiv nu se va putea pune un diagnostic concret, de multe ori o persoană poate să nici nu observe aceste simptome dacă ele nu persistă pentru o perioadă mai lungă de timp. Ulterior, pe măsură ce SM evoluează și apar anumite manifestări neurologice, pot apărea și anumite tulburări psihice.
Atunci când sunt nediagnosticate și netratate, afecțiunile psihice pot avea un impact asupra evoluției sclerozei multiple, pot afecta calitatea vieții, interferă cu abilitatea de implicare în autoîngrijire și în abordarea eficientă a SM, poate conduce în timp la depresie și chiar la suicid.

I. Tulburarea Depresivă Majoră sau Depresia (așa cum este cunoscută în limbajul popular)

Este de două ori mai frecventă la pacienții cu Scleroză Multipla (SM) față de populația generală, iar frecvența crește dacă în familia dumneavoastră există rude de gradul I cu depresie. Pe lângă aceste date, au mai fost identificați și o serie de factori de risc pentru depresie la pacienții cu SM:
•    Sexul feminin
•    Vârsta sub 35 ani
•    Istoric familial de tulburare depresivă majoră
•    Niveluri crescute de stres ce pot apărea după o situație dificilă din viață sau în perioadele majore de tranziție din cadrul evoluției SM: după aflarea diagnosticului, în timpul unei exacerbări sau când apar modificări majore în funcționare și abilități
•    Când apar leziuni ale sistemului nervos central în zonele răspunzatoare de controlul și exprimarea emoțiilor
•    Efectele adverse ale unor tratamente precum corticosteroizi (ex: metilprednisolon) sau interferon.
Simptomele depresiei
•    Dispoziție depresivă în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie prin relatarea personală (de ex., se simte trist sau inutil), ori observație făcută de alții (de ex., pare înlăcrimat).    
•    Diminuarea marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi;
•    Pierderea semnificativă în greutate, deși nu ține dietă, ori luare în greutate ori scăderea sau creșterea apetitului aproape în fiecare zi.
•    Insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi;
•    Agitație sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi (observabilă de către alții, nu numai senzațiile subiective de neliniște sau lentoare)
•    Fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;
      Oboseala (fatigabilitatea), simptom comun ambelor afectiuni, este definită ca o stare de epuizare fizică sau psihică, și este unul dintre cele mai dizabilitante simptome din SM, afectând semnificativ calitatea vieții. Este intâlnită la aproximativ 75 % dintre pacienți. Oboseala este mai accentuată în a doua parte a zilei și poate fi influențată de expunerea la căldură, băi fierbinți/saună, stări febrile, efort fizic sau stres.
•    Sentimente de culpabilitate sau de culpa excesivă ori inadecvată aproape in fiecare zi (nu numai autoreproș sau culpabilizare în legatura cu faptul de a fi suferind);
•    Diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra ori indecizie aproape în fiecare zi (fie prin relatarea personală, fie observată de alții);
•    Gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideație suicidară recurentă fără un plan anume, ori o tentativă de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului

Riscul suicidar

Pacientii cu SM au un risc suicidar mult mai mare decât populația generală, și este în strânsă legătură cu depresia și nu cu dizabilitățile. Factorii care pot crește riscul suicidar sunt: gradul de severitate al depresiei, subtipul progresiv al SM, izolarea socială, vîrsta tânără, venituri mici, sexul masculin, prezența dizabilităților, lipsa de speranță.

Importanța tratării depresiei și prezentarea la medic

Depresia din SM nu este în legătură directă cu durata evoluției bolii (a SM) sau a progresiei dizabilităților.
Tratarea depresiei este importană deoarece netratarea aceasteia poate avea un impact negativ pe calitatea vieții pacienților cu SM și asupra complianței la tratamentul pentru SM.
Depresia poate să apară la orice pacient cu SM, în orice moment al evoluției bolii, indiferent de gradul incapacității fizice. Depresia nu indică o lipsa de caracter și nu ar trebui să fie ceva de care să vă rușinați sau să ascundeți.
O persoană nu poate preveni sau controla depresia prin forța voinței și ambiție, pentru acest lucru fiind nevoie și de ajutorul unui medic psihiatru.
Solicitați ajutorul psihiatrului ori de cate ori este nevoie, iar când apar gânduri negative sau suicidare nu ezitați să le spuneți medicului.

În revista Columna 1-2/2017, ce apare pe data de 1 iulie 2017, poate ficitit materialul complet care mai cuprinde și titlurile:

• Tratamentul depresie
• Tulburările anxioase
• Abuzul de substanțe
• Tulburări ale somnului
• Tulburările cognitive