Inscriere newsletter
Navigare

Și în USA pacieții considera o necesitate comunicarea cu medicul

Traducere: Adora Petca, voluntar ASMR

Sunt sub supravegherea medicilor de când mă știu. Cardiologi, primari și încă câțiva alții. În ultimii ani, acestei liste i s-a adăugat un neurolog. Recunosc că am fost norocoasă. Am ajuns în grija unor oameni grijulii, respectabili și empatici, care par să creadă în importanța legăturii dintre pacient și doctor.

Am auzit câțiva pacienți mărturisind că nu sunt încântați de medicii lor și că nu simt că neliniștile lor sunt luate în seamă cu destul respect. Spun că nu percep nicio conexiune. Să aud asta mă jignește. Uneori mi s-a spus și mie că nu contează conduita medicului. Argumentul invocat aici este acela că, atât timp cât pacientul își primește ajutorul, orice altceva este insignifiant. Se spune că expertiza și acreditarea medicului sunt supreme. Personal, tind să nu fiu în întregime de acord. Consider că atât expertiza, cunoștințele, cât și relația dintre pacient și doctor sunt esențiale.

Sunt de părere că pacienții cu boli cronice, cum este scleroza multiplă, au nevoie de o comunicare comfortabilă și deschisă cu doctorii lor. Ca pacient, să trec peste boli și  răni este dificil atât fizic, cât și emoțional. Sunt multe momente în care mă întorc către medic pentru îndrumare și sprijin. Cele mai dezastruoase boli cu care mă lupt sunt scleroza multiplă și bolile de inimă.

Cardiologul meu din copilărie, care nu mai este acum printre noi, a fost alături de mine din anii mei de adolescență până când am devenit adult. Mi-a fost foarte greu când l-am pierdut. Mă simțeam în siguranță în grija lui și știam că acționa mereu spre avantajul meu. Ținea sincer la mine și lupta împreună cu mine. Cardiologul meu de acum este de același calibru.

Doctori care ascultă pacienții și nu resping neliniștile

Sunt în grija specialistului meu în SM de aproape patru ani. Pot să spun sincer că sunt complet mulțumită de calitatea îngrijirii pe care o primesc. Doctorul meu, unul din cei mai buni din domeniul lui, mă ascultă și nu respinge niciodată nicio întrebare sau neliniște din partea mea. Se implică și mă informează cât poate de bine. În plus, este uman.

Regretabil, sunt mulți doctori care nu au dobândit abilitatea să îngrijească și, în același timp, să aibă grijă de pacienții lor. Așa ceva este, din punctul meu de vedere, inacceptabil.

Ca pacient, dacă nu ești mulțumit de calitatea îngrijirii pe care o primești, sau de relația pacient-doctor, ai dreptul să spui asta. Bolile cronice sunt și așa dificile. Angoasele, temerile și dezamăgirile nu vor face decât să îți compromită sănătatea și starea de bine. Nu trebuie să te mulțumești cu îngrijire care nu se ridică la nivelul așteptărilor tale.

Îngrijirea bună și relațiile relaxate cu doctorii mei m-au ajutat să lupt și să supraviețuiesc acestor boli. Găsesc alinare în a ști că medicii mei acționează pentru mine. Un raport eficient cu doctorul tău e foarte important. Dacă acesta nu există, deja pierzi teren, deci caută până îl găsești!

Sursa:

https://multiplesclerosisnewstoday.com/blog/2016/10/03/ms-and-the-necessary-patient-doctor-bond?utm_source=Multiple%20Sclerosis&utm_campaign=5ff4975c12-RSS_WEDNESDAY_EMAIL_CAMPAIGN&utm_medium=email&utm_term=0_b5fb7a3dae-5ff4975c12-71517409

Articol original de Teresa Wright-Johnson