Inscriere newsletter
Navigare

Modificări ale celulelor T în tratamentul Gilenya

Puseele la pacienții cu SM care utilizeză Gilenya poat fi rezultatul modificărlor suferite de celulele T

La pacienții tratați cu Gilenya (fingolimod), modificările din componența anumitor celule ale sistemului imunitar pot fi asociate cu puseele sclerozei multiple (SM), potrivit unui studiu publicat în revista Scientific Reports.

Studiul "Fenotipuri ale alterării celulelor T asociate cu puseele clinice în SM, la pacienții care primesc terapia cu Fingolimod”, a fost realizat de către cercetătorii din Japonia.

La pacienții cu SM, celule ale sistemului imunitar numite celule-T, penetrează creierul și reacționează împotriva stratului de mielină care protejează și sprijină neuronii. Dar, înainte de a se produce acest raspuns autoimun, celulele T sunt supuse anumitor etape migratoare.

În prezent, exista două medicamente aprobate pentru terapia în SM care țintesc migrarea celulelor imune, este vorba de Gilenya și Tysabri (natalizumab).

Gilenya acționează prin inhibarea mișcării celulelor T din organele limfoide secundare, precum și prin scăderea numărului de celule T de memorie centrală (TCM), care sunt mediatori ai inflamației. Studiile clinice au demonstrat eficacitatea în reducerea puseelor clinice.

Unele studii sugerează însă că Gilenya nu scade suficient numărul de celule TCM din sângele de la nivelul circulației periferice, iar medicamentul este asociat cu puseele din timpul tratamentului. Este neclar însă, dacă aceste pusee sunt cauzate de nivelurile sanguine periferice ale celulelor TCM sau de alte mecanisme.

Cercetatorii au analizat celulele T prezente în probele de sânge de la pacienții supuși terapiei Gilenya în remisie și cei cu pusee, și au comparat rezultatele lor la pacienții cu SM netratați cu Gilenya și subliecți sănătoși.

Un total de 33 de pacienți cu scleroză multiplă recurent-remisivă și 10 controale au fost incluse în studiu. Gilenya a fost administrată la 16 pacienți (grupul F-MS). Dintre acestea, 11 nu au prezentat pusee (relapse-free F-MS), iar cinci au prezentat puseu (relapse-experienced F-MS). Pacienții considerați în remisie au fost considerați cei care au fost stabili clinic mai mult de 30 de zile, în timp ce puseu a fost considerată perioada mai mică de 14 zile de la începerea unui episod acut, cu episoade neurologice care durează mai mult de 24 de ore.

Analiza a indicat faptul că compoziția celulelor T a fost modificată la pacienții aflați sub tratament Gilenya, modificări care nu se regăsesc în celelalte grupuri, și că aceste modificări au crescut semnificativ în timpul puseului. În mod special, în cazul pacienții tratați cu Gilenya, în perioada de puseu s-a constatat creșterea nivelului de celule T de tipul (CD56+-expressing T cells), care au fost asociate cu patologia SM.

”Prima observație frapantă a studiului este că frecvența celulelor CD56+T a crescut la pacienții tratați cu Gilenya, lucru care nu a fost observat la pacienții care primesc alte terapii", au scris autorii. "În mod special, aceste populații de celule T par a fi legate de puseul sub tratamentul cu Gilenya, deoarece acestea au crescut și mai mult în timpul puseului.

"In contrast, celulele TCM mai degraba s-au redus la grupul de pacientii F-MS cu pusee mai mult decât în cazul pacienților din grupul F-MS fără pusee, ceea ce indică faptul că o reducere insuficientă a celulelor TCM în sângele periferic nu poate explica în totalitate puseele survenite la pacienții tratați în acest studiu cu Gilenya ."

O constatare clinică importantă, semnalată de cercetători, este că "populația de celule CD56 + a crescut înainte de puseu cu 6 luni la un pacient. Pacienții din grupul F-MS cu pusee, au păstrat o frecvență mare de celule CD56 + T chiar și in timpul remisie. Datele noastre au subliniat posibilitatea ca frecvența celulelor CD56 + T să fie un biomarker util pentru anticiparea puseelor, cu toate că este necesară o confirmare suplimentară a acestei măsuri. "

Pe baza rezultatelor obținute, echipa a concluzionat că "terapia cu Fingolimod [Gilenya] poate plasa pacienții cu SM în situații imune diferite, chiar dacă fingolimod nu exercită în mod obligatoriu un efect direct asupra suprareglarii celulelor CD56 asupra celulelor T." O creștere a frecvenței celulelor T care exprimă CD56 +, în special în timpul puseelor, pare să accentueze patologia SM la pacienții tratați cu Gilenya.

Sunt necesare studii suplimentare pentru a înțelege rolul celulelor T CD56+ în puseele pacienților tratați cu Gilenya.

Sursa: 

https://multiplesclerosisnewstoday.com/2016/10/28/ms-relapses-on-gilenya-therapy-possibly-linke-dto-changes-in-composition-of-t-cells